Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.
definiţie de E. AugierSănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă.
definiţie de Michel de MontaigneSănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.
definiţie aforistică de HipocrateSănătatea e unitatea ce dă valoare tuturor zerourilor vieţii.
definiţie de Bernard de FontenelleOmul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate.
citat din Carl Gustav JungObservaţie
Observaţia-i de ani,
Privitor la sănătate:
Sănătosul fără bani
E bolnav pe jumătate.
epigramă de GoethePrivitor la sănătate:
Sănătosul fără bani
E bolnav pe jumătate.
Farmacia vinde sănătate pe bani, iar Natura ţi-o dă gratis.
aforism de Mihai CucereaviiFără sănătate, viaţa nu e viaţă, ci e doar o stare de apatie şi de suferinţă, o imagine a morţii.
citat din Francois RabelaisDă unui om sănătate şi un ţel de urmat şi nu se va opri o clipă să se întrebe dacă este fericit sau nu.
aforism de George Bernard ShawMuritorul care se bucură de o sănătate înfloritoare, în care se adaugă bogăţia şi faima nu este îndreptăţit să invidieze soarta zeilor.
PindarCeea ce faci în acest moment este viitorul tău. Dacă faci bine pentru alţii, pentru întreaga societate, pentru umanitate, atunci viitorul tău va fi bun. Norocul şi ghinionul ţi le faci singur. Ceea ce faci acum este foarte important pentru viitorul tău. Nu este nevoie să încerci să-ţi ghiceşti viitorul. Este suficient să priveşti şi să analizezi trecutul şi prezentul vieţii tale, iar viitorul va fi o consecinţă a gândurilor şi faptelor tale. Aceasta constituie o tehnică înaltă în qigong. Un prim efect al acesteia este sănătatea ta. Dacă vrei să ai o sănătate bună, inima ta trebuie să fie deschisă, iar gândul tău să fie îndreptat mereu către alţii. Atunci vei avea parte de fericire, iar aceasta îţi va aduce sănătate.
citat din Lin KaitingSănătatea este totul, fără sănătate totul este nimic, dar nimicul cu credinţă este totul.
Ioan Teodosiu-IoniţăConştientizarea opoziţiei noastre faţă de natură implică asumarea diviziunii produse în noi ca fiinţe umane, acum cinci mii de ani. Acest lucru se numeşte "recunoaşterea răului". Nu e uşor, dar în mod cert, e antrenant, şi mai ales, e primul pas către o sănătate şi fericire reale.
Michael LaitmanCu bani poţi să ai orice, se spune. - Nu, nu se poate. Poţi să cumperi mâncare, dar nu poftă; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu somn; cunoaştere, dar nu înţelepciune; strălucire, dar nu confort; distracţie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; păr cărunt, dar nu onoare; zile liniştite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poţi obţine pe bani, dar nu sâmburele. Ăsta nu poate fi obţinut pe bani.
citat din Arne GarborgPentru unii fericirea poate fi dată de o carte ce i-a impresionat sau de un film bun care combină atâtea elemente ce rămân în suflet prin decor, subiect, acţiune, jocul şi farmecul actorilor. Starea de sănătate este o altă cauză a fericirii, boala rupând echilibrul în orice fiinţă. Realizările de ordin material sau în plan profesional pot oferi fericirea şi ar fi bine ca să se bucure de ele cât mai mulţi oameni.
Ecaterina Chifu