miercuri, 23 noiembrie 2011

Definiția zâmbetului

Un zâmbet este o modalitate necostisitoare de a-ţi schimba înfăţişarea.
definiţie de


Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.
definiţie de


Zâmbetele sunt sărutările sufletului.
definiţie de


Zâmbetul este apanajul, este graiul, este expresia maternităţii.
definiţie de


Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Dar eu am expulzat-o demult, cel puţin cât trăiesc aici. Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să "fiu", să exist. Poate că într-o zi ai să-nţelegi şi tu ce înseamnă asta. Şi ai să zâmbeşti. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic.



Epuizează-ţi manifestările sufletului printr-un zâmbet.



Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.



Dragostea e ca un zâmbet, niciodată nu are valoare dacă nu o dăruieşti.
citat din


Nu cere un zâmbet de la nimeni. Dacă cineva nu are zâmbetul, dă-i-l pe al tău.
autor necunoscut


În curând nu va mai rămânea decât un singur zâmbet: al ispitei.
aforism de


Un zâmbet naşte iubirea, un sărut o creşte, o minciună o ucide şi o lacrimă o-ngroapă pentru totdeauna.
autor necunoscut



Catren filozofic. Pe un motiv persan

Când ai venit pe lume, plângeai sfâşietor,
Şi-n preajmă numai zâmbet în ochii tuturor,
Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău,
Şi-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!
epigramă de



 

duminică, 20 noiembrie 2011

Definiția magiei


Magia este capacitatea realităţii de a se autodepăşi.
definiţie aforistică de
Magie. O artă de a transforma superstiţiile în bani.
definiţie aforistică de

Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.
citat din

Nu există adevăr dincolo de magie.



Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul "magie" este un cuvânt care îngrijorează. Am văzut oameni îngroziţi când se pronunţa acest cuvânt în faţa lor. Şi totuşi, toţi fac magie, nu fac decât aceasta, numai că ei cred că în magie este obligatoriu să faci anumite ceremonii purtând veşminte bizare, bolborosind incantaţii, pronunţând formule de conjuraţie, de vrajă, şi manipulând în mijlocul vaporilor mai mult sau mai puţin rău-mirositori tot felul de obiecte heteroclite. Şi tocmai aici se înşală.



Învaţă ceea ce ştie magicianul şi nu ţi se va mai părea magie.


Dragostea poate uneori sa fie magie. Dar magia poate fi uneori doar o iluzie.
autor necunoscut


Orice vis se poate realiza – începe-l doar. Determinarea are un dram de genialitate, de putere şi de magie în ea.
citat din


Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.
citat din


Imaginaţia era o magie fascinantă pentru cei ce erau obligaţi să fie realişti în viaţă, iar cuvintele puteau fi otrăvitoare pentru cei sortiţi să fie reduşi întotdeauna la tăcere.


A observa natura, a-i urma legile în lucrarea noastră, a asculta în orice lucru de raţiune, a sacrifica la nevoie propriul interes în favoarea justiţiei, iată adevărata magie care aduce fericire, iar cei care acţionează astfel nu se tem nici de răutatea vrăjmaşilor, nici de cântecele pastorilor.



În realitate, magia nu este altceva decât o prelungire a fizicii. Fizica studiază proprietăţile materiei şi legile care o guvernează. La fel este şi cu magia, cu diferenţa că magia merge mai departe, acţionând într-un domeniu mai subtil: cel al forţelor şi materiilor psihice. Şi este bine că magia nu a fost despărţită de fizică, pentru că într-o zi, aceeaşi oameni de ştiinţă, mai obişnuiţi, mai înţelegători, vor fi obligaţi să admită această realitate pe care până acum o calificau ca fiind neştiinţifică.
definiţie de


Magia este toată existenţa noastră. Toate actele (adică gesturile, privirile, cuvintele), toate sentimentele şi gândurile sunt magice. Tot ceea ce omul este susceptibil să facă în cele trei planuri: fizic, astral, mental, este magie. Şi după natura bună sau rea a ceea ce face, dacă construieşte sau distruge, dacă creează armonie sau dezordine, el se manifestă ca un mag alb sau negru. Numai ignoranţa oamenilor îi împiedică de a şti unde se află şi ce fabrică.


Cine cunoaşte adevărata magie, nu o practică niciodată.
citat din


Versuri aurite

Om! - cuget liber! - oare te crezi singura minte
În lumea asta unde irumpe viaţă-n toate?
Sălaşul forţei tale e doar în libertate
Iar universul nu ţi-e izvor de-nvăţăminte
Respectă-n orice fiară acel elan fierbinte -
Vieţi palpită-n floare, Naturii-ncredinţate;
Sunt tainele-nsoţirii în pietre încrustate:
căci totul e sensibil. Şi totul te cuprinde!
Fereşte-te de ochii din zidul fără semne:
De-a verbului magie materia e pătrunsă,
Deci nu ţi-o fă părtaşă decât la rosturi demne
În orice lucru zace Divinitatea-ascunsă
Şi, ca un ochi ce-apare de sub pleoapa ovală,
Din orice miez de piatră un spirit pur exală.
sonet de


 

duminică, 13 noiembrie 2011

Definiția evoluției

Evoluţia este o schimbare de la o omogenitate nedefinită la o eterogenitate coerentă.
definiţie de

Viaţa înseamnă evoluţie. Dacă încetăm să mai creştem, fizic şi spiritual, suntem ca şi morţi.

 
Asiaticii au nenumărate păcate; sunt cruzi, câteodată imbecili, adesea nebuni, altădată murdari; dar au două mari însuşiri: nu idealizează femeia şi nu cred în evoluţie.


Numai descoperind alchimia am înţeles clar că inconştientul este un proces şi că raporturile eului cu inconştientul şi cu conţinuturile sale declanşează o evoluţie, mai precis o metamorfoză veritabilă a psihicului.
citat din

Am fost surprins de folosirea abuzivă a cuvântului evoluţie. Eu nu evoluez, eu sunt. Nu există, în artă, nici trecut, nici viitor. Arta care nu este în prezent, nu va fi nici în viitor.



Cel care se întreabă în ce fel categoria om ar putea fi înălţată la cel mai înalt nivel de strălucire şi putere, acela va înţelege de îndată că trebuie să se plaseze în afara moralei: deoarece morala a fost, în esenţă îndreptată în sens contrariu, spre frânarea sau anihilarea acelei minunate evoluţii care era în curs. În fapt, o astfel de evoluţie angajează o cantitate atât de enormă de oameni în slujba ei, încât o mişcare inversă nu poate fi decât prea firească: existenţele mai debile, mai delicate, existenţele mediocre sunt nevoite să se unească împotriva acelei aureole de viaţă şi forţă; în acest scop ele trebuie să-şi dobândească o nouă preţuire de sine, care să le permită să condamne şi, pe cât posibil, să distrugă viaţa la acel nivel suprem de plenitudine. O înclinare spre negarea vieţii este deci proprie moralei, în măsura în care vrea să înfrângă acele tipuri de viaţă.



Soare

E-un bulgăre aprins, de la frecare
prin aruncare, dintr-un început.
E doar un astru, dintre miliarde-n nevăzut...
El este pentru noi, o piatră de încercare.
Ca o-ntâmplare ne-a aruncat pe-a sa orbită
la o distanţă regulamentară
ce ne-a permis, o evoluţie elementară
la care-i suntem "pic" şi singura ispită.
Este-o explozie de hidrogen în heliu
cu colosale emanaţii în cald şi în lumină...
O zi, sleit se va epuiza... n-am vrea să vină!
Nefericiţi, ne vom preface într-un... miceliu.
E-o sursă nesfârşită, de plăcerea zilei,
este splendoarea de mister ce nu-l cunoşti...
Ochi, să-l privească au geniile, nu agnoşti,
dar dăruirea-i echitabilă, reginei şi umilei.
E simbol egiptean şi de Maya, la greci,
nu e civilizaţie ce nu l-a venerat.
Este căldura dragostei, ce-a inventat...
E SOARELE, ce te-a născut şi-l laşi când pleci!
poezie de

Atâta timp cât cineva nu a înţeles că în relaţia sa cu universul el nu este decât o infimă parte, nu putem vorbi încă de evoluţie spirituală. Armonia cu ceea ce ne înconjoară este o ecuaţie în care termenul de "stăpân" nu-si are locul. Nu ne putem substitui, fără riscuri serioase, unui rol care ne depăşeşte. Ori de câte ori gândim altfel comitem o gravă eroare dăunătoare atât omului cât şi universului.

 
 

 


Definiția admirației

Admiraţia e semnul unei raţiuni elevate, servite de o inimă nobilă.
definiţie de

Admiraţia este un sentiment luminos care, când apare în toată puritatea lui, repezintă negreşit o pornire înaltă a sufletului uman şi ridică într-adevăr pe om deasupra animalului, sentiment mult arătat şi puţin simţit care are soarta metalelor nobile şi a diamantului: este des imitat, şi imitat câteodată aşa de bine, încât înşeală chiar ochiul cel mai atent.
definiţie de

Admiraţie. Recunoaşterea noastră politicoasă a asemănării altcuiva cu noi înşine.
definiţie aforistică de

Admiraţia este suprema bucurie a înţelegerii.
definiţie de

Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.
definiţie de

Admiraţia este o pasiune trecătoare care decade repede dacă obiectul său îi devine familiar şi nu este alimentată mereu cu descoperiri noi şi menţinută în viaţă printr-o serie de miracole evidente.
definiţie de

Admiraţia este vin generos pentru spiritele nobile.
definiţie de

Admiraţia e un sentiment rece, care prin caracterul lui de uimire inertă, exclude orice pasiune mai caldă.
definiţie de

Admiraţia este formă primară şi ardentă a cunoaşterii, o cunoaştere care îşi laudă obiectul, care o valorează.
definiţie de


Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într‑o plenitudine de sfîrşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei.
n

Admiraţie

E starea cam ciudată
Ce prinde pe oricine
În formă avansată
A dragostei... de sine!
epigramă de


Să fii plin de admiraţie şi departe de orice invidie; să te înveseleşti în mare măsură de binele altora; să iubeşti cu o asemenea generozitate a inimii încât dragostea ta să fie o posesiune dragă în absenţa răutăţii; acestea sunt daruri ale sorţii, daruri pe care banii nu le pot cumpăra. Cel care are asemenea comoară se va bucura de Univers ca şi cum acesta i-ar aparţine şi îi va ajuta şi pe alţii să se bucure alături de el.
citat din

luni, 7 noiembrie 2011

Definiția cuvântului

Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii.
definiţie de

Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare.
definiţie de

Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul.
definiţie de

Cuvintele nu sunt un joc de artificii, ele sunt arme care pot ucide sau înălţa.
definiţie de

Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.
definiţie de

Cuvintele sunt vocea inimii.
definiţie de

Cuvintele sunt, pur şi simplu, sunete rostite care înlocuiesc sentimentele, gândurile şi experienţa. Ele sunt simboluri, semne, embleme. Ele nu sunt Adevăr. Ele nu sunt realitatea.
definiţie de

Există, oare, vreun cuvânt care poate fi luat drept regulă de comportare pentru întreaga viaţă? Dascălul spune: Nu este oare reciprocitatea acest cuvânt? Ceea ce nu-ţi doreşti să ţi se facă, nu fă nici tu altuia.
citat din

Cuvinte

Cuvinte care tac
Cuvinte care ţipă
Cuvinte care-ţi fac
Dintr-o visare-aripă.

Cuvinte care dor
Cuvinte care plâng
Cuvinte ce uşor
Te fac năuc, nătâng.

Cuvinte ce clădesc
Cuvinte ce dărâmă
Tot ele te compun
Fărâmă cu fărâmă.

Cuvinte....

Delia Stăniloiu


Definiția sentimentelor

Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră.


Prin sentimente, oricare: bune sau rele, atârni de oameni. Prin inteligenţă ii domini.
citat din

Pasiunile iubirii sunt sentimente şi gânduri care aparţin propriu-zis spiritului deşi sunt ocazionate de corp.
citat din

Sufletele curate nu pot zăbovi mult timp în lumea asta. În adevăr, cum ar putea să se îmbine marile sentimente cu o societate meschină, mică, superficială?


E, cel puţin, reconfortant să regăseşti câteva sentimente curate, mai puternice decât corupţia.


Un om de ştiinţă ar trebui să nu aibă dorinţe şi sentimente - aproape ca o inimă de piatră.
citat din

Toate marile descoperiri sunt făcute de oameni ale căror sentimente depăşeşc raţiunea lor.
citat din

Nu trăim sentimente care ne transformă, ci sentimente care ne sugerează ideea de transformare. De pildă, iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simţim şi naşte în noi ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism nu şi-ar mai găsi locul.
citat din

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.
citat din

În sărăcie, marile sentimente nu se pot dezvolta.

 
Discursurile exagerate ascund sentimente mediocre; aşa cum preaplinul sufletului se revarsă uneori în metaforele cele mai sterile, pentru că nimeni, niciodată, nu poate exprima măsura exactă a nevoilor, nici a părerilor, nici a durerilor, iar cuvântul omenesc nu este decât un ceaun dogit în care batem ritmuri după care să joace ursul, când de fapt ne-am dori să înduioşăm stelele.


O, Moft! tu eşti pecetea şi deviza vremei noastre. Silabă vastă cu neţărmurit cuprins, în tine încap aşa de comod nenumărate înţelesuri: bucurii şi necazuri, merit şi infamie, vină şi păţenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, viţiuri distrugătoare, suferinţă, mizerie, talent şi imbecilitate, eclipse de lună şi de minte, trecut, prezent, viitor - toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: Moft.


Tinerii au pasiuni puternice şi tendinţa de a şi le satisface chiar şi într-un mod nechibzuit. Au sângele fierbinte şi sunt iuţi la mânie. Datorită dragostei lor faţă de onoare nu pot suferi să fie jigniţi şi se indignează dacă li se pare că n-au fost trataţi cum se cuvine. Ţin prea puţin la bani pentru că n-au învăţat încă ce înseamnă să fii lipsit de ei. Au principii foarte înalte, pentru că viaţa nu i-a umilit încă, sau pentru că nu s-au deprins încă cu inevitabilele ei îngrădiri. Ar prefera să facă mai degrabă fapte nobile decât altele folositoare. Vieţile lor sunt orânduite mai degrabă după sentimente decât după raţiune. Ei cred că ştiu totul şi sunt absolut siguri de asta. De fapt, tocmai de aceea ei fac lucrurile într-o măsură prea mare.
citat din


La început, este greu de crezut că sentimente ca respectul, stima, veneraţia ar putea avea legatură cu cunoaşterea, având în vedere că există tendinţa de a considera cunoaşterea ca fiind o facultate în sine, independentă de tot ceea ce se întâmplă în viaţa interioară. Se uită un lucru: că sufletul este cel care cunoaşte. Şi sentimentele sunt hrana sufletului tot aşa cum alimentele o reprezintă pe cea a corpului. Dacă un corp primeşte pietre în loc de pâine, activitatea lui moare. La fel se întâmplă şi în cazul sufletului: respectul, stima, devotamentul sunt substanţe hrănitoare ce asigură sănătatea şi puterea activităţilor lui în general şi a cunoaşterii în special. Pe când dispreţul, antipatia şi denigrarea paralizează şi distrug forţa cunoaşterii.


Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele. Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.


 

 

miercuri, 2 noiembrie 2011

Definiții vară-iarnă


Vara este anotimpul examenelor ca o lege a compensaţiei: viaţa triumfă sub forma parfumurilor, gusturilor şi culorilor, de ce să nu înceapă tot acum lupta pentru supravieţuire?
citat din

Vara. Fructul ce se coace al tuturor anotimpurilor, al toamnei ce-n sămânţă şi-n culcuş de frunză ruginie ea adoarme, iarna ce-n tăceri de alb crează, primăvara ce prin lumina florilor ea fericită ne spune că renaşte.


 VARA

Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare…
E dulce vara pe la noi!
Când dimineaţa se iveşte
Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinereşte
Iar, deşteptată de pe prund,
Cireada satului porneşte…
În urma ei un roi de grauri,
Ca nişte valuri cenuşii,
S-amestecă prin bălării.
S-aşază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.
Până ce-n zarea depărtată
Spre lacul trist se pun pe drum.
Şi cum se duc, – acum ş-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămăşiţa unui fum

Duiliu Zamfirescu


Iarnă. Anotimpul când primăvara este aşteptată cu speranţa renaşterii, când vara este plecată să se răcorescă de prea multă arşiţă care prin fulgii de zăpadă râde de fericire, toamna doarme prin samânţa noastră, iar regina iarnă, cea care depune coroană dalbă celui ce se naşte!


A iubi e primăvară. A cunoaşte-nseamnă iarnă.
citat din


Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.
Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.
A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.
Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"
Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
poezie de


 

Definiții primăvară-toamnă

Primăvara e acea perioadă a anului când la soare e vară, iar la umbră e iarnă.
definiţie de

Toamna este primăvara iernii.
definiţie de


Nervi de primăvară

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri si păreri...
O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?!...

poezie de



Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.
definiţie de

Toamna e anotimpul care urmează când aştepţi primăvara.
definiţie de


Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.
Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.
O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.
Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.
În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!
poezie de

 

Definiția anotimpului

Anotimpul nu este - aşa cum s-ar părea - numai un mediu în care casele, şi copacii, şi maşinile, şi asfaltul sunt încadrate altfel şi altfel puse în valoare, nici numai un alt fel de a cădea lumina pe oameni şi pe lucruri, ci chiar metamorfoza fiecărei celule care formează organismul atât de viu al oraşului, regenerarea lui ascunsă, din interior.
definiţie de

Mereu ne e dor de un alt anotimp.
aforism de

Poezia este un anotimp peste care cuvintele cad în cea mai enigmatică-frumoasă tăcere-cădere.


Niciun alt anotimp nu apropie sufletul, ca iarna, şi de frăgezimea copilăriei şi de reculegerea bătrâneţii. Eşti bunic şi copil în acelaşi timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet faţă de amintirea propriei copilării ivită cu mânuţa întinsă după fulgi.


Dacă eram un anotimp, eram primăvară, primăvara naşterii mele, primăvara renaşterii mele...


Anotimpuri

Trec anotimpuri terne, ireale,
secunde răsucite înapoi,
pe buze reci rostogolind, din ploi,
blesteme vechi din ţărmuri boreale.
O primăvară urcă, în frisoane,
un psalm evanescent, spre zodiac,
din lutul viu, dar ceasurile tac
cu limbi încremenite pe cadrane,
căci nu mai sunt în stare să cuprindă
hiatusul, iar ritmul e ucis.
Azi, vara nemişcată-i o oglindă
pe bolta monocromă, într-un vis
din somnul lui decembrie, o grindă
pe cerul unui viitor închis.
poezie de


De fapt, ce sunt eu? Primăvara, mugur plăpând de salcie care se frânge în floare, vara, mac ce însângerează lanurile de aur, toamna, frunză galbenă şi uşoară purtată de vânt, iarna, fulg delicat de nea ce se va topi prin mizerii. Fiecare anotimp îmi aminteşte că sunt o umbră pe pământ.
citat din


Cerşetor de viaţă

Nu ştiu la cine să mă rog, să fiu un ciclu
-Cum anii se preling în anotimp pe rând
Din mugur desfăcându-mă-n esenţa unui gând-
Să-nmiresmez planeta, veşnic în periplu.
Copt, să mă pârg în caldul de cuptor,
Să ard a mere coapte cu zahar
Şi Eva-mi hărăzită, să mă aibe-n dar...
În trup şi suflet să mă-nvăţ, să-nvăţ dogoritor.
Ah, cum aş vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pân' la nesfârşit;
Să stau întins în mintea-mi de introvertit
Oprind şi timp -oricum e relativ- să nu-l mai trec.
Când ruginiu -de-apare peste dealuri-
Să scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viaţa să-mi întoarcă-n atrii aburinde...
Să fiu pulsaţii ce-nroşesc timide idealuri.
Să intru cald în gerul albului de gheaţă
Ca să-mi topesc omătu-acumulat
Zbătându-mă-n speranţa de-a nu fi uitat...
Cerşind în fond, la infinit, dreptul la viaţă.
Nu înţeleg?! La Univers, sunt un infim... şi timp
Şi loc în spaţiu sunt la infinit...
De ce nu mă renasc, cum anotimp, la nesfârşit?
Cunoaşteţi vreo adresă, sau aveţi relaţii în Olimp???
poezie de

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.



Graniţa dintre anotimpuri

Se vorbeşte mult despre anotimpuri.
De primăvara zveltă ce aduce bucurie în suflete îngheţate,
de lumina verii ce încălzeşte,
de mozaicul toamnei,
de omătul pur al iernii.
Dar cine vorbeşte de graniţa dintre ele,
atunci când două anotimpuri se îmbrăţişează-n tăcere şi se îndrăgostesc?
A simţit cineva cât sângerează ele atunci când se despart?
poezie de