miercuri, 29 iunie 2011

Definitia inteligentei


Inteligenţa este aroganţă educată.
definiţie de Aristotel

Vinde-ţi inteligenţa şi cumpără nedumerire. Inteligenţa este o părere, nedumerirea este intuiţie.
citat din Rumi

E greşit să socoţi că, la firile mediocre inteligenţa rămâne deasupra intereselor. La origine, inteligenţa n-a fost decât un mod practic, un instrument de adaptare la mediu, un mijloc pentru apărarea intereselor. La imensa majoritate a oamenilor, ea a rămas şi azi acelaşi lucru. Ei nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă. Ceea ce le contrazice interesele le contrazice fundamental şi inteligenţa.
Camil Petrescu

Inteligenţa trebuie să dea viaţă acţiunii; fără ea, acţiunea e zadarnică. Dar fără acţiune, ce stearpă e inteligenţa!
citat din Martin du Gard


Este uimitor cât de puţină atenţie acordă educaţia deprinderii de a gândi. Există convingerea absurdă că informaţiile şi inteligenţa sunt suficiente. Inteligenţa este precum caii-putere ai unei maşini, însă gândirea reprezintă abilitatea cu care este condusă maşina. Există oameni deosebit de inteligenţi care au o gândire slab dezvoltată şi oameni mai puţin inteligenţi cu o gândire bine dezvoltată.
citat din Edward de Bono

Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.
citat din Petre Ţuţea

"Epigrama este jocul în care inteligenţa musteşte ca şampania" Şeban Cioculescu

Şampania, umplând paharul,
E mai gustată, întrucât
Inteligenţa n-are harul
S-alunece pe orice gât.
epigramă de Mircea Trifu

Definitia sinceritatii

Sinceritatea nu înseamnă a spune tot ce gândeşti, ci a gândi tot ce spui.
definiţie de Hipolyte de Livry

Sinceritatea este o inimă deschisă. Puţini oameni o arată; de obicei ceea ce vedem este o imitaţie pusă pentru a prinde în capcană încrederea altora.
definiţie de La Rochefoucauld

La modul cel mai simplu, sinceritatea ar putea fi înţeleasă ca fiind corelaţia deplină dintre vorbele si faptele cuiva. Cu alte cuvinte, este sincer doar acela care face ceea ce spune şi spune ceea ce face.
definiţie de Juliana Mallart
 

Definitia adevarului

Adevărul este dumnezeul omului liber.
definiţie de Maxim Gorki

Adevărul este o eroare exilată în eternitate.
definiţie de Emil Cioran

Adevărul este o eroare rectificată.
definiţie de Goethe

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.
definiţie de Mihai Eminescu

Adevărul este greşeala îndelung corectată.
definiţie de Hegel

Adevărul este un fruct care nu trebuie cules decât atunci când este complet copt.
definiţie de Voltaire

Adevărul este o doamnă sfioasă, mult prea binecrescută pentru a te pocni în cap şi a te trage în peştera ei. Ea este acolo, dar oamenii trebuie să o dorească şi să o caute.
definiţie de William F. Buckley Jr.

Adevărul

De când stelele şi luna,
De când valul spart de stâncă,
Adevărul e minciuna
Nedescoperită încă.
definiţie epigramatică de Mircea Ionescu-Quintus

ADEVĂRUL


Oglindă-n care ne privim cu toţii
Chiar de nu vrem !...Eşti un zăvor închis !
Eşti ''alter ego''. Eşti lumina nopţii
Şi umbra ce ne urmăreşte-n vis...

Şi te purtăm cu toţi, ca pe-o povară...
Eşti haina ce ne-ngreunează pasul
Şi ne răneşte zborul, să ne doară
Poteca strâmbă, când ne fură pasul...

Ca cele patru puncte cardinale
Eşti fix şi nu poţi fi clintit nicicum..
Şi ca bazaltul eşti. La fel de moale...
Ca semaforul roşu stai în drum...

Neobosit, ne însoţeşti mereu
Bătându-ţi joc de visurile noastre...
Şi apa ta de verde heleşteu,
Îneacă barca cu luciri de astre..

Ne eşti judecător neomenos
Ce faci ca vorba noastră, să roşească,
Că ne cunoşti atât de nemilos !...,
Iar ura, împotivă-ţi, e...firească !....

Nu te dorim decât la altu-n faptă...
La alţii vrem, ce nouă, ni-i povară:
Mereu sinceritate, vorbă dreaptă....
Şi te pretindem, fără să ne doară....

Iar ei, ca noi, te vor la altu-n sac,
Ca dânşii, liberi de a ta osândă,
Să-şi poată duce traiul după plac
Şi viaţa, să le fie o...izbândă !...

Dar ţie, nu îţi pasă ce vrem noi !...
Omniprezent la toate şi în toate,
Gătiţi în haine scumpe, suntem goi
În faţa ta ! Şi altfel, nu se poate...

Plătindu-ţi birul, frica ta o ducem
Că eşti la toate cele păzitorul,
Eşti umbră permanentă vrem-nu-vrem....
Călău de amăgiri !  Eşti Adevărul !
 Lucia Secosanu

MINCIUNA

MINCIUNA

În haină gingaşă şi pas mătăsos
Cu vorbă peltică de dulce copil
Prin lume te vânturi în zbor graţios
Uşor şi suav, ca vântul de-april...

Şi eşti păpădia ce zboară hai-hui
Purtată-n curenţii de aer fierbinte.
Cu grijă-ţi alegi un naiv să-ţi depui
Umbrela de nori, risipită-n cuvinte...

Învălui uşoară al minţii-nţeles,
Strecori şerpi de tainică şoaptă
Şi-n zboru-ţi, faci lumea să meargă invers
Şi strâmbă faci linia dreaptă...

Şi-n straiu-ţi bogat, străluceşti rafinat!
Şi-ntuneci dreptăţii lumina...
Stăpână haină, cu gând necurat,
Eşti ce-avem mai rău... Eşti, minciuna!

Lucia Secosanu

Definitia minciunii

Minciuna este sâmburele care dă roade în toate pământurile, de aceea poate se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni. Roadele ei însă sunt amare şi seci.
definiţie de Vasile Conta


O minciună este ceva ce nu s-a întâmplat, dar ar fi putut la fel de bine să se întâmple.
definiţie de Judith Rossner

Minciuna este un adevăr cu rădăcini strâmbe.
definiţie de G. Hauptmann

Minciuna este o degradare a caracterului. Ea duce la toate infamiile.
definiţie de Aug. Maquet

Şi, în fond, ce este o minciună? Adevărul mascat...
definiţie de Byron

Definiţie

Minciuna este o cortină care
Ascunde după faldurile sale,
Probabil din motive de pudoare,
Mulţimea de-adevăruri goale.
definiţie epigramatică de Veron Ene

marți, 28 iunie 2011

Definitia urii

Ura este viciul sufletelor înguste; ei o hrănesc cu toate meschinăriile lor şi o folosesc ca pretext pentru tiranii josnice.
definiţie de Balzac

Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură.
definiţie de Ileana Vulpescu

Ura este auto-pedepsire. Ura este răzbunarea laşului pentru frica sa.
definiţie de Hosea Ballou

Ura este produsul vieţii neîmplinite.
definiţie de Erich Fromm

Ura este iarna inimii.
definiţie de Victor Hugo

Despre prietenie